Salutare tuturor! Ne plictisim!? Ce sa facem!?
De ceva vreme stând în casă am început să decsopăr lucruri care pot fi schimbate sau îmbunătățite în așa fel încât casa să devină un loc mai primitor. Primul impuls a fost să folosesc obiecte de decor pe care le aveam deja prin casă dar le țineam prin sertare (ascunse), astfel că am început să le scot și să le găsesc locuri unde ar putea sta în așa fel încât sufrageria sau dormitorul să pară locuri mai primitoare și de ce nu să alungăm monotonia. De asemenea, am început să îmi redecorez și biroul astfel încât munca de acasă să devină mai atrăgătoare.
Dar după câteva săptămâni, iată că am epuizat toate variantele în care puteam redecora, și toate obiectele de decor pe care le țineam ascunse. Dar, hei!, nu e totul pierdut, cei de la vivre.ro vin în ajutorul celor care își doresc o redecorare. Puteți găsi aici o gama largă produse cu un design original, atent lucrate astfel încât să îți poți construi un stil de viață după bunul plac.
Mai mult decât atât, în acest weekend (începând chiar de azi – 2 aprilie 2020) vivre.ro a demarat campania intitulată „Super Voucher”. Astfel, până pe 6 aprilie, vă puteți bucura de reduceri la diverse produse din oferta acestora. În fiecare zi, vom afișa aici bannerul campaniei din ziua respectivă astfel încât să vă puteți bucura de reducerile oferite de cei de la vivre, doar cu un click. Nu ezitați să ne urmăriți pentru a profita de reduceri pe bune.
JOI, 2 aprilie: 20% la categoria: Mobila
VINERI, 3 aprilie: 20% la categoria: Covoare si Corpuri de iluminat
SÂMBĂTĂ, 4 aprilie: 20% la categoria: Dormitor si Lifestyle
DUMINICĂ, 5 aprilie: 20% la categoria: Bucatarie, Baie si Decor
Spor la cumpărături, dragii noștri vizitatori!