My Kindle resuscitation

Salutare tuturor! Am resuscitat Kindle…

Acum vreo 7 ani era în vogă să ai ebook reader, așa că am intrat și eu în acest joc. Mi-am cumparat un Kindle, mai exact versiunea 4 a acestui device. La acea vreme principalul competitor al sau era tot un Kindle, mai exact Kindle Touch care avea touchscreen. Am analizat și balanța a înclinat către acesta având în vedere și diferența de preț dintre cele două. Alegerea s-a dovedit a fi una foarte bună, dar ușor-ușor am revenit la cărțile pe hârtie și așa acest minunat device a ajuns să fie depozitat într-un dulap și acolo a rămas multă vreme.

kindle
Kindle 3 vs Kindle 4

În weekend, când am început să fac curățenie, căci ce poate face omul în această perioadă în care este de preferat să stai în casă pentru protecția ta, dar si a celor din jur, am găsit din nou acest minunat device și m-am decis că aș putea să îl resuscitez. Zis și făcut, așa că l-m pus la încărcat și supriză, deși a stat vreun an nefolosit bateria este încă într-o stare bună iar după 3 zile abia dacă a folosit 5% din baterie, cu toate că l-am butonat.

Bineînțeles, găsirea reader-ului a declanșat un alt challenge pentru mine, și anume, găsirea unor cărți pentru acesta. Recunosc că până acum m-am bazat foarte mult pe cărțile oferite de cei de la Bookster. Dar întrucât la birou nu mai merg de o săptămână, nu am mai luat cărți noi. Fac parte din categoria privilegiată a celor care pot lucra de acasă și bazându-mă pe asta am decis sa îmi limitez cât mai mult ieșirile din casă. Deci găsirea vechiului meu Kindle a venit într-un moment prielnic.

Audiobook-uri

Recunosc că primul loc unde am decis să caut ebook-uri (cărți electronice) a fost elefant.ro, unde am găsit doar audiobook-uri. Sunt chiar niște titluri interesante, așa că vă sfătuiesc să aruncați o privire. Dacă doriți puteți găsi acolo o gamă destul de variată de cărți din foarte multe domenii pe suportul clasic (hârtie). Cred că am pierdut mai mult de 30 minute pe site. Mi-am creat o listă de titluri pentru timpul pe care îl voi petrece în casă. Sper ca acesta să fie până după sărbătorile pascale.

Dar nu mi-am îndeplinit încă scopul, și anume gasirea de cărți în format electronic pentru deviceul pe care tocmai l-am șters de praf.

Ebook-uri compatibile Kindle

În această dimineață am ajuns pe site-ul celor de la libris.ro unde spre surprinderea mea am găsit și e-book-uri, le puteți vedea pe toate aici. Un mic dezavantaj al acestora este că sunt în format pdf sau epub, dar nimic nu mă poate împiedica să îmi indeplinesc visul de a citi din nou de pe Kindle, așa că am reusit cu ajutorul unui soft numit Calibre să convertesc cărțile în epub, în mobi, formatul nativ al Kindle. Și ca să vă ajut, găsiți aici un filmuleț despre cum puteți face această conversie. Mai mult decât atât, Libris are și reduceri pe bune pentru e-book-uri până la finalul lunii martie, așa că eu vă urez spor la citit!

Sfaturi utile!

La finalul acestui articol îmi voi permite să fac o scurtă paranteză, mai ales că redescoperirea Kindle-ului a venit exact pe fondul acestei pandemi. Dragii mei, nu este deloc de joacă cu ceea ce se întâmplă și vă rog (recomand) să respectați cu strictețe sfaturile venite din partea autorităților, prin urmare:

  • Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
  • Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile.
  • Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces.
  • Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane.
  • Folosiți, pe cât posibil, rute sau modalități alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate de trafic de persoane. În cazul în care programul vă permite, folosiți intervalele orare cu nivel scăzut de trafic de persoane.
  • Evitați deplasările în țările care se confruntă cu număr mare de cazuri de infectări cu noul coronavirus (COVID-19) și descurajați întoarcerea în țară a persoanelor din zonele de risc, respectiv din țările cu număr mare de cazuri cu noul coronavirus. Date actualizate în timp real despre țările vizate pot fi obținute accesând link-ul (http://www.cnscbt.ro/), respectiv „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19
  • Limitați folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line.
  • Optați pentru munca de acasă, în măsura în care aveți această posibilitate oferită de angajator.
  • Respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați. Folosiți masca de protecție doar în cazul în care aveți simptome de gripă sau răceală, pentru a-i proteja pe ceilalți.
  • Țineți cont de faptul că nu în toate cazurile infectarea cu noul coronavirus(COVID-19) este vizibilă prin simptome specifice (tuse, febră, dificultăți în respirație).
  • Evitați, cu prioritate, expunerea persoanelor în vârstă (peste 65 de ani) și a celor cu imunitate scăzută/boli asociate către alte persoane cu simptome de gripă sau răceală, în zone aglomerate sau zone cu trafic intens de persoane.
  • Semnalați autorităților orice caz despre care aveți cunoștință că ar fi putut intra în contact cu o persoană confirmată cu noul coronavirus sau ar fi venit dintr-o țară afectată (zona roșie sau zona galbenă) și care nu se află în izolare.
  • Semnalați imediat medicului de familie dacă ați călătorit în zonele afectate de coronavirus (COVID-19), chiar dacă la momentul respectiv NU se aflau pe lista zonelor aflate sub alertă.
  • Rămâneți acasă dacă aveți simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în respirație) și sunați medicul de familie pentru a solicita sfaturi, NU mergeți din primul moment la unitățile de urgență.
  • Dacă vă aflați în autoizolare la domiciliu respectați cu strictețe recomandările autorităților, NU părăsiți sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează alimente sau produse.

Mai multe recomandări pentru lectură puteți găsi accesând categoria Lectura: Carti de citit

1 thought on “My Kindle resuscitation”

  1. Pingback: Top 10 carti autoizolare in pandemia covid-19 - Reduceri ...pe Bune!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.